Pagini

marți, 31 iulie 2012

Piure de cartofi cu branza de capra

 
Daca nu va place piureul de cartofi simplu, poate ar trebui sa il incercati pe cel cu branza de capra, mie mi s-a parut delicios. Este un piure aromatizat, gratinat un pic la cuptor.
Ingrediente piure de cartofi cu branza de capra:

- 4 cartofi mari
- 150 ml lapte
- 150 gr branza de capra
- 2-3 cubulete de unt
- 2 foi de dafin
- 2 catei de usturoi
- saresi piper

Am pus cartofii curatati si taiati bucatele cu foile de dafin la fiert. Am lasat pana s-au patruns. Intre timp, am pus laptele pe foc la incalzit si am adaugat cateii de usturoi zdrobiti, putina sare si piper. Cand aproape a dat in fiert, am oprit focul si am acoperit pentru cca 5 minute.
Am zdrobit cartofii, am adaugat laptele aromatizat si am amestecat ca pentru un piure normal. Am dat branza de capra prin razatoare si am adaugat-o in piure, pastrand putina pentru a presara deasupra.
Am transferat totul intr-un vas termorezistent, am presarat branza pe deasupra si din loc in loc cubuletele cu unt.
Am bagat la cuptor si am lasat cateva minute pana s-a rumenit frumos deasupra. rezultatul este peste asteptari.
Pofta buna! Si blondele gatesc!

luni, 30 iulie 2012

Desert cu sos de caramel

Daca vreti un desert simplu, rapid si delicios pe care sa il serviti vara cu o cupa de inghetata de vanilie si iarna cu un pahar de lapte cald, atunci ati gasit reteta potrivita. Este vorba de un desert cu sos de caramel, de fapt, un fel de budinca facuta din croissante cu unt caramelizate.

Ingrediente desert cu sos de caramel:

- 2 croissante, de preferat nu proaspete :)
- 200 gr zahar
- 125 ml frisca lichida
- 125 ml lapte
- 3-4 oua

Croissantele se rup bucati si se pun intr-un vas de yena.
Se face un caramel din zahar si putina apa.
Se adauga frisca lichida si laptele si se amesteca un minut pe foc. Dupa ce se ia compozitia de pe foc, se adauga ouale si se pune intregul sos peste croissantele din vas.
Se baga la cuptor pentru cca 20 minute la foc potrivit. un desert cu sos de caramel nemaipomenit:
Pofta buna! Si blondele gatesc!

duminică, 29 iulie 2012

Chiftelute de dovlecei

A fost pentru prima data cand am facut chiftelute cu dovlecei si am facut-o si in tandem cu prietena maea Simona, bine, fiecare pe la casa ei, urmand apoi sa ne invitam una pe alta la degustat.

Ingrediente chiftelute de dovlecei:

- 2 dovlecei marisori
- 2 oua
- 2-3 linguri de faina
- usturoi
- marar
- sare si piper
- ulei

Prietena mea Simona a pus si niste branza proaspata de vaci.
Am spalat bine dovleceii si i-am dat prin razatoarea cu ochiuri mari. Am pus sare si i-am lasat la scurs. Am batut ouale bine, am adaugat faina, sare si piper si usturoiul pisat.
Am stors bine dovleceii de zeama pe care au lasat-o si am adaugat peste ei compozitia de ou si marar tocat fin.
Am luat cu lingura din compozitia bine amestecata si am prajit in uleiul bine incins, pe ambele parti. Am scos chiftelutele de dovlecei pe servetele pentru a inlatura uleiul in exces.
Pofta buna! Si blondele gatesc!

Desert cu Snickers

Din seria, "nu mai esti tu cand ti-e foame" face parte si reteta de desert cu Snickers. E un desert pe care l-am vazut pe Paprika si care acolo era pregatit sub forma de bomboane. Eu l-am facut mai rapid de preparat.

Ingrediente desert cu Snickers:

- 4 batoane de Snickers
- 50 gr unt
- 70 gr fulgi de porumb
Am taiat batoanele de Snickers in bucati si le-am pus cu untul intr-o cratita pe foc pana s-au topit.
Am pus apoi fulgii de porumb si am amestecat.
Am pus in foite de briose mai mari si am bagat o ora la frigider.

E super delicios. Pofta buna! Si blondele gatesc desert cu Snickers!


sâmbătă, 28 iulie 2012

Porc cu urechi de lemn

 
Din seria pozelor gasite prin calculator fac parte si cele pentru reteta de porc cu urechi de lemn. Pe cele 100 de grade de afara, sincer, nu as manca, insa, este o reteta delicioasa.

Ingrediente porc cu urechi de lemn:

- 600 gr muschi de porc
- 20 ciuperci de lemn deshidratate
- 500 gr ciuperci champignon
- 4 catei de usturoi
- 4 linguri de ulei de floarea soarelui
- 4 linguri de vin alb sec
- 3 linguri sos de soia
- 3 linguri sos de stridii
- 2 lingurite de zahar brun
- 1 ardei iute
- sare si piper

Am spalat bine muschiul de porc si l-am taiat fasiute. L-am pus la marinat in 3 linguri de sos de soia, 3 linguri de sos de stridii, piper, 4 linguri de vin alb si 2 lingurite de zahar brun. Am lasat peste noapte la marinat (il puteti lasa si mai putin, dar cu cat sta mai mult, cu atat este mai bine).
Am pus 2 linguri din uleiul de floarea soarelui in wok si dupa ce s-a incins, am adaugat usturoiul si ardeiul iute. Le-am amestecat putin pe foc, cat sa-si lase aromele.
Am adaugat si carnea in wok, cu tot cu sosul de marinat, si am lasat pe foc, amestecand mereu, pana s-a rumenit.
Am scos apoi carnea si am lasat-o la cald.
Am pus in wok restul de ulei si am adaugat  ciupercile champignon.
Am amestecat de cateva ori si am adaugat ciupercile urechi de lemn pe care le rehidratasem in prealabil in apa calda si le si taiasem ca erau cam mari. Am mai amestecat, la fel, de cateva ori.
Am adaugat carnea de porc, sare si piper, dupa gust.
Am mancat alaturi de o portie zdravana de orez.
Pofta buna! Si blondele gatesc porc cu urechi de lemn!