Pagini

luni, 3 mai 2010

Pui exotic

pui exotic
Porcul s-a transformat in pui exotic. Oricum ar fi, pui sau porc, oricum reteta asta are o denumire amuzanta. Cum nu am facut nimic de 1 mai, ne-am decis sa strangem gasca de prieteni la unul dintre noi acasa si sa facem ceva de mancare. Eu aveam deja in plan reteta de porc exotic asa ca s-a adunat toata lumea la mine si pentru ca Simona nu mananca porc, am facut reteta cu pui. Am fost 3 bucatarese si un ajutor de bucatarese care ne-a taiat ceapa si ananasul.
Am gatit si un desert, pai cum....dar despre asta mai tarziu.
Sa revenim la reteta de pui exotic. Am avut nevoie de:

- 1 kg piept de pui
- 2 banane
- 2 portocale
- 2 kiwi
- ananas proaspat
- 200 ml de vin rosu sec
- 3 linguri de zahar
- ardei iute
- sare, piper, boia

Se curata merele si se dau prin razatoare. Se pun la calit in putin ulei. Sosul obtinut se scurge si merele se paseaza pentru un piure.
mere pui exotic
Se spala si se taie puiul in bucati. Se condimenteaza cu sare, piper si boia si se pune la calit in putin ulei. Se adauga si ardei iute deasupra.
pui cu fructe
Dupa ce se rumeneste puiul, se adauga sosul de mere, se lasa putin, dupa care se pune zaharul si se lasa sa se caramelizeze.
pui exotic cu kiwi
Se adauga vinul rosu, se lasa sa dea in fiert de cateva ori.
pui cu banane si kiwi
Se adauga si sucul proaspat de la o portocala si se lasa pe foc pana mai scade sosul.
Intre timp se curata fructele si se taie bucati. Prima oara se adauga ananasul si se lasa cca 3 minute pe foc. Noi am folosit ananas proaspat care a fost foarte zemos si foarte aromat.
pui exotic cu ananas
Dupa se adauga si restul de fructe si se mai lasa putin la foc mic. Nu se amesteca de foarte multe ori pentru ca fructele sa nu se zdrobeasca si nici nu se lasa foarte mult pe foc, din acelasi motiv.
reteta pui exotic
Se serveste cu orez simplu si cu piure de mere.
pui exotic
A fost una din retetele cele mai laudate de pana acum.
Pofta buna! Si blondele gatesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu